vineri, 12 noiembrie 2010

rânduri...(I)

Ca în toate timpurile şi doar în acest plan posibil, poetul a fost valorificat la adevarata lui valoare după ce acesta a părăsit planul fizic şi a intrat haos.Acest lucru îl poate confirma toată lumea iubitoare de artă, de cultură.
Cel mai mult mă întristează faptul că sunt foarte mulţi oameni care urăsc arta şi habar n-au ce înseamnă să citeşti o carte cu "sufletul la gură" sau să citească un volum de poezii, după care să-l compare cu un alt volum de acelaşi autor sau a altui autor.
Critica pentru unii, înseamnă să bârfească! Să vorbească despre cel care se află în preajma sa, despre îmbrăcăminte, despre cum îi stă părul, despre cum ar trebui să se îmbrace ca să-şi acopere prostia, despre ar trebui să-şi cumpere Vasilică, Gheorghiţă sau Ileana ca să fie cel/cea mai şmecher(ă)! [prin aceste nume nu vreau să fac nici o referire la nici o persoană]
În orice caz, niciodată nu o să se termine cu diferenţele dintre oameni, pentru că trebuie ca unul care are viluţă, maşinuţă şi contuleţ în bancă să umilească un biet sărac cu trupul, vorbindu-i de "sus"..asta e viaţa!Totuşi, toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu!Aici dispare totul, nu mai contează că ai fost poet, critic, preşedinte sau că ai stat la colţ de stradă, totul se reduce la un singur lucru, egalitate în faţa morţii!
Acum mă gândesc la maturitatea spirituală.Unii sunt la prima încercare ceva mai nepăsători, apoi alţii cu iubire la ultima!Unii se zbat spre decădere, alţii spre înălţare...cam aşa imi explic viaţa pe Terra..
Chiar dacă uneori am mintea întunecată, nu-mi doresc decât ca lumea să fie mai bună şi să dispară diferenţele de orice fel şi să ne gândim cum am fi procedat dacă am fi fost în locul cerşetorului, caruia în această viaţă îi este destinată pentru a face asta şi o forţă necunoscută s-ar abate asupra noastră de fiecare dată când am încerca să facem "altceva"...

De la viaţa unui poet şi critică am ajuns la diferenţe defavorizate prin critică..nu ştiu exact unde am vrut să ajung, doar că mâna a scris aceste rânduri...

... în data de 15.07.2007

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu