miercuri, 30 ianuarie 2013

Suntem noi puternici din totdeauna !?

Cei care sunt mai "caliţi", ajunşi la o vârstă mai înaintată şi care au învăţat lecţii pe care viaţa i le-au oferit pentru împlinirea unui scop, au ajuns să fie oarecum oameni cu un caracter puternic, asta cam asa s-ar presupune, bine, nu toţi..:D Iar câteva personaje din această categorie "puternică" sunt în stare să critice slăbiciunea celor care abia au făcut cunoştinţă cu "paşii maturităţii"..uitând, că undeva în timp şi ei au fost "slabi"; de exemplu atunci când ne naştem suntem goi, nu putem face mai nimic fără ajutorul cuiva, viaţa arătându-ne de la început că "depindem" de ceilalţi într-o oarecare măsură, asta în funcţie de relaţia respectivă. Suntem slabi din toate punctele de vedere, până începem să intrăm uşor în imaginea vieţii, suntem botezaţi, folosindu-ne apoi identitatea în lecţiile care urmează, să devenim "puternici" şi să-i învăţăm şi pe alţii să poată deveni la rândul lor..
Un caracter puternic se dobândeşte în timp, în timp ce lecţiile vieţii se învaţă rând pe rând, într-o ordine care depinde de codul fiecăruia! Nu ne naştem puternici, asta e clar, dar învăţăm să fim, cu ajutorul celorlalţi...
Într-o oarecare măsură, aş putea zice, ca nu e suficient să fii puternic, în adâncul tău ca fiinţă trebuie să-ţi dezvolţi abilitatea de a avea cea mai mare încredere în tine ca fiinţă umană şi apoi nu va fi nevoie să-ţi pui îndoiala la încercare pentru a putea să vezi în cine să mai ai încredere, pentru că vei alege într-un mod perfect şi vei avea persoane minunate lângă tine!

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Privind un mic echilibru...

...printre privirile fulger, care îmi mângâiau gândurile şi mă făceau să-mi pun întrebări despre iluziile mele, erau şi cuvinte- mai puţine- ce e drept; era mai mult un schimb de energie bine pus la cale şi plănuit cu o bună precizie, parcă, de la Începuturi. Un echilibru special între un galben intens (serios) şi un portocaliu pervers, care se stabilea în inima fiecărui participant la echilibru. Un echilibru care "împlinea" o parte şi "dezamăgea" o altă parte... Un "fenomen" care, chiar dacă îl înţelegem, ne este greu să-l acceptăm, cu toată detaşarea pentru care încercăm să luptăm.
Inconştient...fiecare se serveşte cu cât are nevoie, unul de la celălalt şi printre zâmbete primite, mă prind într-o emoţie...Am nevoie de ea, e "hrană" pentru mine (cel puţin pentru acel portocaliu pervers)...alchimizez, în ceva superior, ulterior se dovedeşte a fi o "dezamăgire"... Galbenul cel serios, se încurcă printre gândurile celuilalt participant la "trafic", pentru el, e o "împlinire"!