miercuri, 19 decembrie 2012

"Demonii" şi "Îngerul" sufletului...

Întotdeauna am avut o atracţie deosebită în ceea ce priveşte un "demon" ai cărui ochi negri îţi cuprind imaginea unui viitor trist, în care îţi pune stăpânire pe inimă şi mintea nu poate reacţiona.
"Demonii" aceştia au fost mereu preferaţii mei, chiar dacă veneau cu o doză de energie necunoscută şi mă abăteau de la calea mea; cu fiecare "demon" ce mă părăsea, deveneam un om tot mai puternic, devenind "de speriat" în iluzia mea ca fiinţă.
Cu fiecare "demon" cunoscut, am devenit tot mai rece, din ce în ce mai rece...În mintea unora, par atât de indiferentă şi îmi spun că am un caracter confecţionat din gheaţă şi într-adevăr am adoptat un astfel de caracter, dar nu voit, ci pentru a configura un scut în faţa tuturor gândurilor care mă învăluie...
În această mare de "demoni", care i-am vrut aproape şi i-am adorat în sinea mea, mereu a fost un "înger" lângă mine. Poate unica fiinţă care merită (în sinea mea) să o denumesc astfel, bineînţeles cu ghilimelele de rigoare. :D Albastrul cerului din ochii acestei fiinţe, mă face să mă văd exact aşa cum sunt şi să mă accept aşa cum poate nu am crezut că sunt...şi ştiu că acest albastru angelic îmi va înţelege fiecare capriciu limitat de bun simţ, îmi va sprijini orice acţiune a spiritului meu şi-mi va oferi răbdarea necesară pentru a mă înţelege...Doar unul e..(SP)...trebuie doar să-l găseşti, e unica bucăţică desprinsă din tine, care dacă îţi este aproape, te completează într-un mod perfect şi neînţeles...
Sunt mulţi ani, de când mi-am dorit să întâlnesc acest suflet unic...m-am documentat în tot ceea ce înseamnă cunoaşterea acestuia şi a fost foarte interesant să observ că nici o carte nu mi-a aratat, nici un deget spre a mă gândi la această fiinţă, cu toate că se afla langă mine de foarte multă vreme...
Şi se pare că am avut nevoie de confirmarea a cel puţin 5 persoane care au sau nu au abilităţi peste limita "realităţii"...Şi mi-au deschis "ochiii"...

Încurcate sunt căile...

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Regăsirea traiectoriei

În imensa călătorie, am dat peste multe..de la "măturător de praf stelar", am ajuns să întâlnesc Soarele care face posibilă existenţa acestei realităţi.
 Acum viitorul e iar în "mâna" timpului, iar eu trebuie să decid dacă mă las în mâna Sa, sau să trăiesc în propria-mi "iluzie", în visele care nu se sfârşesc şi care-mi încălzesc fiecare noapte, devenită acum fiecare zi!
   Soarele e atât de ...înşelător! Îmi arată căldură, iar dacă mă aproprii de El, mă îngrop şi mai tare în dor! E oare suficient, doar să-l privesc!? Nu vrea să fiu lângă El, mi-a spus că îmi va fi rău, că e mai bine să-mi văd de "iluzia" mea...să-mi găsesc o stea care să mă iubească...
    Există o posibilitate ca acest lucru să facă parte din "demersul firesc al lucrurilor", acel demers care e atât de neînţeles uneori, dar care ne aduce uşor pe traiectoria noastră şi ne spune prin astfel de lecţii, că nu e ceea ce trebuie să facem, avem alte obiective de atins şi asta noi am ales, dar am uitat când am ajuns să cunoaştem timpul.
      Îmi voi continua călătoria...vor exista Galaxii, care-mi vor încălzi sufletul la momentul potrivit cu fiecare-alt- Soare cunoscut...şi chiar dacă îmi voi aduce aminte de El, de fiecare dată când voi păşi către altă Galaxie, va fi şi mai bine...trecutul ne ajută să trecem mai uşor în spre viitor!

joi, 6 decembrie 2012

Câte ceva despre "Sfânta" minciunică..

Mereu am fost un detector de minciuni viu şi chiar dacă îmi dădeam seama că sunt oameni care îşi hrănesc mândria cu astfel de fapte şi exagerează de cele mai multe ori, nu am putut decât să tac şi să văd până unde se poate ajunge. Ajungeam în momente în care spuneam STOP şi începeam să arunc cu vorbe grele asupra celor care mă minţeau, devenea greu să tot suport în fiecare zi aceleaşi minciuni, dar alt subiect...Le-am spus să înceteze, pentru că ştiu ce se află dincolo, unii au renunţat în a mă mai minţi, alţii au ales să inventeze alte "stereotipuri", care sperau că pot fi mai "credibile".

Deja nu mai e nici un secret în faptul că limbajul nonverbal oferă multe informaţii despre un om. Modul de a scrie, tonalitatea vocii, clipitul, gesturile, mimica, felul în care merge, cum zâmbeşte..sunt doar câteva exemple care ne dau de gol, asta în cazul în care avem un plan ascuns; trecând la alt nivel aş putea zice mai mult decat nonverbal, poate e greşit spus, dar unele "imagini colorate", conferă şi mai multe informaţii despre o persoană...

Am întâlnit multe persoane sceptice care au stat în preajma mea şi de fiecare dată încercau să-mi scadă încrederea în mine şi să mă facă să cred ca sunt paranoia; m-au ajutat foarte mult în ceea ce credeam eu despre mine şi pe zi ce trece tot mai mult cred..Ştiu că o persoană a trăit unele experienţe în urma căreia şi-a deschis ochii şi după ani îmi "confirmă" cele spuse de mine..În fine, vorbeam despre minciuni, unul dintre subiectele mele preferate şi vreau să spun că am observat că unele persoane mint pentru că, astfel îşi apără "demnitatea", dar nu fac altceva decât să-şi acopere sufletul cu idei false. Sunt alţii care mint, pentru că au unele cunoştinţe şi nu le pot expune şi în acest caz a-l minţi pe cel de lângă tine e o soluţie temporară, pentru că oricum adevărul iese la iveală întotdeauna!
Cei mai simpatici sunt cei care trăiesc din aceste lucruri, se hrănesc cu această energie şi la orice pas ei mint! Sunt niste sugative energetice! Am avut şi încă mai am un astfel de exemplar pe lângă mine, sunt inevitabili şi atât de simpatici..cu astfel de oameni îmi testez cel mai bine răbdarea :D
Am spus că de multe ori m-am răzvrătit împotriva celor care m-au minţit, nu puteam accepta, i-am iertat pe cei care mi-au recunoscut imediat, dar şi pe cei care au făcut-o după ani...Îi admir pentru că au avut puterea de a recunoaşte şi vorba aia: "niciodată nu e prea târziu!"
Incredibil, dar adevărat, e faptul că sunt şi oameni care nu mint, eu recunosc- nu mă încadrez în această categorie; sunt oameni de care te apropii cu greu şi cu greu poţi rămâne lângă ei, sinceritatea şi maturitatea cu care privesc lucrurile te face să fugi singur de lângă ei, sunt oameni cu un nivel spiritual ridicat şi detaşaţi faţă de fiecare mască, pe care o poartă fiecare dintre noi...
Dacă te simţi bine în propria minciună, continuă aşa! Dacă nu, mai schimbă publicul...

miercuri, 5 decembrie 2012

...

În viaţă fiecare e responsabil de acţiunile sale şi fiecare îşi asumă responsabilitatea pentru fiecare consecinţă... " Clipele frumoase abia urmează să vină..."

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Întâlnire cu Soarele meu..

Sunt ca o stea de pe cerul Pământului... Strălucesc datorită faptului că TU- Soarele meu îţi întinzi braţele până la mine şi mă cuprinzi printre ani-lumină, în fiecare minut al existenţei mele... Mă încălzeşti, privindu-mă şi astfel pot străluci...Ştiu! Pe lângă mine, pe cerul Pământului, mai sunt şi alte stele care strălucesc datorită existenţei tale! Dar, acea gravitaţie încă neexplicabilă, m-a atras către tine şi m-a lăsat la distanţa perfectă, încât nu apuc să mă sufoc, dar nici să-ndur frigul Universului. Cândva, trăiam lângă cele mai reci corpuri din Univers, rolul meu- măturător de praf stelar... Am început să visez; dacă oamenii atunci când se roagă privesc către cer, eu visam, privind inconştient către tine Soare... Şi am strâns mult praf stelar... De la tot felul de stele, unele au fost imature, altele fără umbră... Şi am continuat să mătur, întâlnind planete, care aveau prea multe anotimpuri pentru a rămâne pe cerul lor! Continuând să privesc către visul meu, asteroizi prea grăbiţi pentru ego-ul meu, mă lovesc în plin, mă rup în bucăţi, mă devor...iar undeva în spate, imi zâmbeşte o Planetă Pitică.. "- E prea mică!" Şi-mi refac mătura! Mă uit către vis! Mă lupt cu o forţă direct proporţională cu squar-ul (r)ăutăţii lor, "lor" cei pe care i-am măturat în trecutul meu. Am ajuns pe cerul Pământului...Privesc către mici steluţe, care şi ele ridică capul către mine cerând ajutor, rugându-se pentru a lor strălucire..Sunt, cum eram şi eu...În prezentul lor! Mă oglindesc în speranţele lor şi văd cum apar ca un ciob de sticlă zburat de la locul său, purtat prin Univers, adunând noroi de stele şi transformându-mă într-o reţea de gropi şi griji, chinuite, de ochii lor. Sunt atât de mare acum, dar ei, nu ştiu că cel mai important e ciobul, care a strâns în ani-lumină, prea mult întuneric...Şi de aceea apar doar noaptea. Mă învârt în jurul lor, uitând şi de visul meu, adorm în ruga lor şi mă trezesc cu zâmbetul tău! Eşti TU- Soarele meu!
 Şi totusi dacă sunt doar o stea...căzătoare?

miercuri, 3 octombrie 2012

Astazi...

Si astazi este ziua in care am murit in cer Si m-am nascut pe pamant; Astazi este ziua in care rupt-am fost de langa Sufletul meu perfect, Ziua in care ani de-a lungu' , Te-am cautat in zare, Nestiind ca si tu lupti cu a mea cautare... Astazi este ziua in care, suntem impreuna; Ingerii cantand pana la ceruri, anuntand Doua suflete pereche tinandu-se de mana. Astazi este ziua cea mare, In care orice atingere, de-a ta, Ma lasa, fara rasuflare... Astazi este ziua un care voi muri, Amutita de sarutul tau Si uimita de plansetele lor...!? Astazi e ziua in care, mor pe pamant Si in ceruri am renascut...

miercuri, 5 septembrie 2012

" Ceva diferit "

Până şi cele mai puternice caractere, au nevoie de afecţiune şi aşa cum iubirea are modalităţi infinite de a se manifesta aşa şi afecţiunea, tandreţea sau anumite caracteristici care definesc o anumită ramură a iubirii se manifestă prin diversitatea diferitelor caractere, prin unicitatea fiecarei fiinţe care înoată în oceanul energiei roz.
Se întâmplă, ca în cursul vieţii să întâlneşti - bineînţeles- diferite persoane, fiecare avand un caracter facut de alţii şi unul propriu, ambele integrând pentru personajul respectiv un caracter echilibrat pentru acesta construindu-i astfel si drumul karmic. Dacă personajul va purta ochelarii corespunzători şi va conduce maşina bine întreţinută, oferindu-i un combustibil bun, personajul nostru va ajunge la finalul drumului şi se va elibera de karmă, dacă nu va avea grijă de propriul vehicul şi nu-şi va deschide ochii prin intermediul unui învăţător, acesta va trebui să schimbe multe vehicule de tot felul şi va întâlni mulţi profesori, până va găsi finalul drumului...in fine, vroiam să exprim ideea ce mi-am format-o în urma întâlnirii diferitelor caractere şi felul lor de iubire( manifestată/ nemanifestată, înţeleasă..etc) şi am ajuns să vorbesc puţin şi de karmă, inevitabil, e şi normal, încă merg pe drumul ei...
 [!! Ai grijă pe cine iei la ocazie...!!]
Am întîlnit persoane care toată viaţa lor au trăit singure; singure nu pentru că sunt avare, egoiste sau pentru că nu au legături karmice afective, ci pentru că, acum ei au ajuns să-şi manifeste iubirea prin unele opţiuni diferite faţă de marea opţiune "banală"... Au ajuns să manifeste iubirea pentru diferite animăluţe, pentru diferite întâmplări sau pentru un grup de persoane, dar aici să nu ne gândim la afecţiune ca la un subiect tabu, ci mai degrabă la o afecţiune care o oferă un părinte copiilor săi; numai că părintele întruchipează personajul, iar copiii grupul de persoane şi atunci cînd unul din grup dă greş şi păşeşte alături, personajul nostru suferă, căci echilibrul grupului a fost disturbat şi emoţia negativă acaparează ambele tabere.. asta până timpul îşi face treaba.
Uneori poate durează prea mult...!?

miercuri, 18 iulie 2012

Împreună, dar fiecare pe cont propriu...

La începutul relaţiei cu o anumită persoană, încercăm să ne facem o "părere" despre ea şi începem să-i analizăm obiceiurile, muzica pe care o ascultă, modul în care interpretează anumite stări, lucrurile care sunt în comun cu acea persoană; analizăm limbajul nonverbal, astfel să încercăm să-i "ghicim" gândurile...
Indiferent de relaţia care s-ar putea produce cu acea persoană ( de iubire, de prietenie, una strict profesională etc.), cred că facem de fiecare dată aceste lucruri, căutând în celălalt o vibraţie asemănătoare nouă, ne dorim alături de noi oameni cu un potenţial apropiat nouă sau cel puţin, de ce nu..!? Avem nevoie de progres, de a evolua..
Apoi, după ce ne iniţiem în arta noului personaj pe care urmează sa-l cunoaştem şi mai bine, apar şi ceva sentimente, dar asta în urma raţiunii, care şi-a făcut treaba conştiincioasă şi devotată. :D
Ajungând la un echilibru între gândirea exprimată prin raţiune şi cea exprimată prin sentimente, ne expunem ţintei ca fiind o persoană demnă de încredere şi ajungem astfel să coexistăm într-o karmă colectivă. Ne racordăm automat la aceleaşi frecvenţe cu cealaltă fiinţă, într-un mod perfect şi "neînţeles" în mod fizic, schimbând în permanenţă energie cu cealaltă persoană şi e şi normal să ajungem să avem "aproape" aceleaşi necesităţi, aceleaşi grupuri de socializare etc.
Toate aceste lucruri se întâmplă, doar o anumită perioadă de timp, depinde cât de repede se încheie episodul karmic în care este inclusă şi persoana respectivă( pot fi zile, săptămâni, dar şi vieţi) şi apoi intervine o separare, pe care de multe ori, ne este greu să o acceptăm şi din necunoaştere apar blocajele. Blocaje care ne dezechilibrează la nivel energetic şi ne blochează trecerea către un nou nivel, de cunoaştere...
Sigur s-a produs şi ataşamentul şi astfel  nu ne putem imagina trăind în Acum, viaţa, fără acea persoană şi undeva, cândva, la un moment potrivit, avem şi sprijin din "necunoscut" (conştienţi/inconştienţi, dacă ştim să-l cerem, dacă îl merităm etc.); iar în cele din urmă, învăţăm să ne detaşăm şi facem astfel să dispară şi blocajele. Trecem la un alt nivel şi începem să cunoaştem alţi oameni, care sunt racordaţi la noua energie..a noastră!
Se poate ca în prezent, să avem posibilitatea de a ne întâlni sufletul pereche şi e posibil să-l întâlnim în diferite moduri, în calitate de profesor, iubit(ă) pentru o perioadă scurtă de timp, coleg(ă), prieten(ă) etc. Şi brusc se întrerupe relaţia cu SP..iar mulţi dintre noi, au manifestat în codul genetic, să cunoască durerea care se produce în urma îndepărtării de SP, de cele mai multe ori e o durere fizică, care practic nu trece, decât în timp, prin uitare.
Tot ce s-a întâmplat e de fapt, schimbarea frecvenţei, care ne-a condus către încheierea episodului. Fiecare e pe cont propriu, într-un mod unic, dar depindem în mod natural de "ceilalţi", care sunt aici şi acum de fiecare dată...mergem împreună, dar fiecare pe cărarea sa...
Se întâmplă să cunoaştem persoane datorită-doar- expunerii gandirii raţionale sau doar prin sentimentul care ni-l oferă inima sau datorită unui echilibru, de ce nu..Indiferent cum îi cunoaştem şi cât de mult îi analizăm, trebuie să conştientizăm că nu vor fi o veşnicie alături de noi în acelaşi mod unic cum ni se prezintă acum, poate o viaţă întreagă, dar cât poate însemna o viaţă întreagă, în comparaţie cu o infinitate...!?

marți, 10 iulie 2012

"Şi-mi spunea, fără să-şi dea seama...!"

Este incredibil cum gesturile trupului dau de gol mintea omului; îmi place să văd cum aproximativ 93% din schimbul de informaţie pe care îl avem cu ceilalţi, constă în acea comunicare aşa zisă non-verbală şi chiar dacă avem ochelari pe nas şi gesturi calculate, avem totuşi o structură sublimă care ne dă de gol orice gând ascuns şi minciună rău intenţionată, credem că făcând aceste lucruri, ceilalţi ne vor aprecia mai mult? credem că astfel căpătăm putere în faţa altora!? Credeam că, cunoaşterea e cea care oferă cea mai mare putere şi puterea mea constă în faptul că ştiu de cine să mă feresc, fără să-mi spună alţii şi ştiu în cine să am încredere..ştiu că trebuie să am încredere în mine şi în acele resursele nelimitate.
  Este un amănunt, care cu un an în urmă imi era greu să-l folosesc, puterea tăcerii. Vorbind cu cineva la telefon, îi simţeam frica de a da ochii cu mine, am ştiut că s-a întâmplat ceva, aveam în cap o călătorie de nedescris, vroiam sa ignor, să nu cred acele imagini care îmi veneau în minte.Tot ce puteam face era să tac din gură şi să merg mai departe..Am acceptat situaţia şi am mers mai departe şi vedeam cum anumite gesturi umane, îmi confirmau ceea ce ştiam deja, mă amuzau de fiecare dată... :D
Întotdeauna există un reply la tot ce ni se întâmplă, rezultatul depinde de noi dacă răspundem la reply cu gânduri paşnice sau gânduri de răzbunare.

marți, 15 mai 2012

Înainte de...

Înainte de a ne naşte, suntem puşi în faţa a mai multor drumuri, unele lungi şi plictisitoare, altele scurte, dar terminând anumite datorii din trecutul nostru mult mai repede; oricare ar fi calea aleasă de către spiritul nostru liber, la sfârşitul vieţii vom fi capabili să înţelegem ceea ce trebuia să înţelegem...
Tot înaintea trecerii din nefiinţă în fiinţă ne alegem şi părinţii, alegem ce vrem să fim şi pe cine să avem alături de-a lungul diferitelor vieţi, cam greu de acceptat ACUM o familie care poate m-a neglijat pentru că aşa am vrut eu, pentru că spiritul meu a ştiut că e o cale "bună" şi sigură pentru a ajunge ceea ce şi-a propus...
Mi-a fost greu să  accept, dar am înţeles de ce..! La fel se întâmplă şi cu prietenii apropiaţi, colegii, profesorii care ne sunt dragi, pe toţi i-am ales cândva şi i-am ales pentru totdeauna.
Se poate ca unul dintre spiritele care ne-a fost aproape de-a lungul mai multor vieţi, să-şi termine "karma colectivă" care te/mă include şi pe tine/mine ( în viaţa din acum) şi e posibil ca să simţim o mare durere în suflet, suntem "răniţi" de pierdere...şi inconştienţi de faptul că noi trebuie să trecem într-o altă etapă aşa cum au trecut şi ei, iar acea etapă include alte surse de sprijin şi alte lecţii care ne vor face şi mai puternici...

duminică, 13 mai 2012

O limită a EGO- ului..

Credeam că  ştiind unele lecţii de viaţă, eram cu un pas înaintea celorlalţi, greşit! Am gândit greşit! Ei poate sunt "programaţi" să primească o anumită lecţie care să le redeschidă orizonturile pierdute în parcursul vieţii terestre (prezente). Iar eu aş fi putut întoarce capul să văd ce face ce-l pe care îl consideram în spatele meu, iar în acest timp el să ajungă în faţă cu mult înaintea mea, iar prostia mea m-ar fi convins că sunt un nimeni ce aparţine nimicului. Secretul e unul draguţ, dar regretabil pentru expansionarea EGO-ului, TOŢI SUNTEM LA FEL, chiar dacă ne diferenţiază corpul fizic şi limitarea viziunii asupra a tot ce ne înconjoară, inevitabil suntem creaţi din acelaşi "material".
În această mare asemănare există o mică diferenţă în compoziţia "materialului", această diferenţă ne face să părem diferiţi, cum ar fi modalitatea şi limitarea gândirii, limita percepţiei şi acceptarea ideilor şi faptelor care ne inconjoară, într-un cuvânt KARMA ne oferă diferite răspunsuri la diferite acţiuni.
Din când în când îmi face o deosebită plăcere să vorbesc cu diferite persoane, despre anumite lecţii din viaţă legate prin legături magice, filosofice, metafizice, esoterice... şi în urma acestor discuţii, observ limitarea unora dintre ei şi văd cum le este dat să cunoască doar anumite lecţii din viaţă, iar restul să nu le înţeleagă.
Am avut de mai multe ori astfel de percepţii, precum să fiu conştientă că anumite cunoştinţe nu-mi vor fi date, decât atunci când voi ânvăţa altele care stau înaintea cunoaşterii respective.
M-am obişnuit cu ideea că nu toate sunt pentru mine, cu toate că ne dorim atât de mult să cunoaştem acele lucruri sau le cunoaştem, dar în esenţă...

marți, 24 aprilie 2012

Amintiri...

Sunt cateva etape in viata mea, in care pur si simplu pun stop fara sa-mi impun eu si analizez toate trairile..si in prezent analizand ultimele luni "traite", am observat ca undeva m-am atasat de ceva, poate ca am trait de mai multe ori acea experienta si acum, ca mi-am invatat "lectia" mi-e dor sa o traiesc si imi las mintea purtata catre clipe trecute, imi amintesc chipuri dragi care mi-au oferit lectii extraordinare de viata si nu numai, imi amintesc momente placute in care eram cu zambetul pe buze, imi amintesc si clipe in care eram suparata ca nu puteam oferi cat mi se cerea...totul a trecut si recunosc ca as vrea sa mai fiu macar 1 zi din viata mea in locul in care am invatat si lectii de viata pe langa lucrurile interesante care fac parte din meseria mea..ce a fost, ramane in prezent ca fiind o experienta, ce nu se va mai repeta niciodata in aceleasi conditii...
A fost prezent si au ramas doar imagini in minte si ceva sentimente, va fi uitare si detasament...

sâmbătă, 17 martie 2012

In oglinda...

Te caut cu privirea si nu te gasesc in jurul meu, privesc spre un asa zis >>viitor<< si-ti gasesc zambetul ce ascunde un fior, un fior necajit de dorul >>lor<<, un fior ce scapa lacrimi nevazute de ochii >>tuturor<<, un fior ce alearga printre cei mai inalti nori si ai vrea sa pleci intr-acolo, unde sa te lase toti in pace, unde e liniste si ...[...], ai vrea sa-i vezi pe toti cum se zbat in agonia lor atunci cand privesc spre ochii ce-au apartinut unui inger nu de mult timp, pierdut in decor…

Oare stiu ei toti, ce se afla in sufletul tau…!?

miercuri, 14 martie 2012

Maturitate...!?

M-am nimerit în mijlocul unei discuţii, un 20 % era pentru mine, simţeam cum persoana imi transmitea şi mie un mesaj printr-un gen de transmisie aparte si răutăcioasă, ascultam simţind fiecare litera... Vorbea despre maturitate, acea maturitate din punctul de vedere al persoanei respective, o maturitate imposibila pe care nu as vrea sa o capat niciodata...

Initial discutia avea in centrul atentiei un tanar, un tanar inteligent cu un orgoliu aparte, ca fiecare dintre noi, personajul care isi dadea cu parerea despre acea „maturitate” isi exprima intens dorinta sa arzatoare privind acest tanar : “- Mi-as dori sa-l vad odata matur!! Sa poata vedea ca are cate ceva de invatat si de la cei care au mai multa experienta decat el, eu am trecut de mult de acest prag, mi-am luat un sut in fund, as vrea sa-l vad si pe el luand acest sut”..subiectul maturitate il simteam ca fiind si pentru mine, abia astepta acel moment, acea formula in care sa-si exprime super ideile pentru a-si descarca nodul din gat plin de maturitate..

Din aceasta dorinta a “persoanei mature”, am inteles ca, daca maturitatea inseamna sa-ti doresti ca cel de langa tine sa-si ia suturi in fund, prefer sa plang pentru ca laptele e prea rece..;)

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

O identitate falsă...

Într-o lume în care puterea este reprezentată prin intermediul averilor, maşinilor, telefoanelor şi a hainelor, necesitatea de a purta o "mască" este esenţială pentru a ascunde părţile caracterului nostru defect sau infect. Avem nevoie de o "mască" care să ne pună într-o poziţie favorabilă faţă de ceilalţi, o poziţie în care să putem avea prietenii pe care credem că-i vrem aproape, "mascaţi" şi ei la rândul lor; avem nevoie să ne ascundem sentimentele, să ne ascundem părţi ale caracterului, care ne-ar putea îndepărta de prietenii noştri (îi vrem aproape..), iar atunci când dăm "masca" jos, putem arăta sau primi adevăruri dureroase, de neimaginat.. Trebuie să pari dur în lumea "mascaţilor", să-ţi lipeşti un zâmbet fals pe buze, să te faci că priveşti doar ceea ce acceptă lumea din jurul tău, să vorbeşti din experienţa altora ( pentru că a ta, te va da de gol..), să accepţi minciunile spuse de ceilalţi şi să încurajezi chiar acest fapt..Trebuie să înduri toate lucrurile care ţi se fac pe la spate, să le înghiţi, să le digeri şi..să mergi mai departe!
Purtăm această "mască" oriunde mergem şi în faţa tuturor afişăm minciuni şi o identitate falsă, de cele mai multe ori ne privim în oglindă şi ne minţim chiar şi pe noi, fără nici un resentiment, ne privim ca fiind personajul principal dintr-un film pentru oameni maturi, în care copiii sunt singurii care acceptă adevărul, până dau şi ei de gustul "falselor identităţi"..
Nu vreau să mint (măcar aici să recunosc), într-adevăr, port o "mască"..da ce fel de "mască"..nici nu puteam să cred vreodată că voi ajunge în acest stadiu de a ascunde diferite lucruri pentru că "majoritatea" sunt limitaţi şi au spirit de turmă, o turmă zombie! Şi aleg să mă ascund şi mă ascund faţă de părinţi, faţă de "prieteni", faţă de colegi, faţă de mine (uneori), dar totuşi nu pot nega şi faptul că mai am momente în care am nevoie de a respira cum trebuie şi îmi dau masca jos, doar în faţa puţinelor persoane, care le-am testat cu mult înainte, am dat şi greş în alegerea prietenilor, dar am învăţat şi mă bucur că am vazut la baza căror persoane stă neîncrederea şi m-am retras încet.
Purtăm aceste măşti, pentru a evita rănirea ego-ului, le purtăm pentru ca să trăim într-o lume "fericită" şi "perfectă", le purtăm încercând să ascundem cât mai bine, dar într-un fel sau altul ne dăm de gol...şi tind să cred că cei care mă văd fără "mască", sunt persoane de la care în loc de judecată voi primi un sfat!

vineri, 13 ianuarie 2012

Nevoia de singurătate...!?

Atunci când o persoană spune că suferă de/din singurătate, de fapt suferă de ceva ce singur şi-a imaginat, singur şi-a creat, pentru că singurătatea -practic- nu există! Cel care suferă de fapt şi de drept e ego-ul, care încet încet e eliminat de această singuratate şi el luptă pentru a exista, pentru a-şi îndeplini misiunea şi atunci când ataşamentele nu-i sunt aproape el suferă şi dorinţa lui cea mai mare e de a avea cel puţin un ataşament aproape de el, pentru a se întreţine.
În singurătate, se duce o luptă incredibil de mare cu acest egou, cu dorinţele lui, cu nevoile lui şi totuşi cu toate astea, uneori simţim nevoia de a fi singuri, de a ne retrage privirea şi către partea cea mai draguţă a fiinţei noastre, sufletul.
Simţim nevoia de a ne retrage simţurile către interior, de a fi "egoişti" cum fizic vorbind, nu e decât o nevoie particulară care ne duce către o cale mai înaltă..dar depinde şi de karmă şi de individ, sunt mai multe aspecte care intervin, se poate interpreta în diferite moduri această nevoie importantă, împotriva luptei cu ego-ul, de la care ajungem în diferite conflicte şi diferite legături karmice care ulterior într-un mod inconstient ne creează o stare "negativă". În decursul diferitelor vieţi prin care trecem, suferim şi nu ne dăm seama ce s-a întâmplat; uneori simt când am o legătură karmică cu cineva, ştiu că trebuie să se întâmple un ceva cu acea persoană şi ajung într-un punct în care situaţia se răstoarnă şi din "pozitiv" se transformă un aşa zis "negativ" pentru ego-ul meu şi nu conştientizez că acel ceva trebuie să-l învăţ..şi aşa mă lovesc de diferite persoane care îmi creează aceeaşi negativitate asupra ego-ului şi nu o să mă învăţ minte decât atunci când o să am şi un control mai mare asupra corpurilor mele ( atât fizic cât şi cele subtile) şi totuşi... e atât de simplă ultima clipă în faţa căreia ne vom anihila ego-ul, dar aşa e natura noastră umană, de a complica tot ce e simplu, iar învăţând din ataşamentele noastre asupra a tot ce înseamnă iluzie, învăţăm muult..
Am început să întuiesc multe lucruri care se întâmplă în jurul meu..dar având în vedere că totul e nimic şi nu înseamnă nimic, absolut nimic, încep să mă detaşez de toate părerile individului inchis la minte şi aşa cum ar zice unii, încep să capăt o "durere în coate" (de neimaginat), aş fi numit-o nesimţire, e bine să fii nesimţit, să nu-ţi pese, să nu te legi sentimental de nimeni, să fii "narcisist" şi să-ţi pese doar de tine..să fii singur, atunci când toată lumea se adună..!
Prefer să fiu în singurătate atunci când lumea se adună, prefer să aleg să mă gândesc mult mai mult la mine..şi să fiu fericită, oricum totul e nimic..şi nimicul e o iluzie!!

duminică, 1 ianuarie 2012

LA MULTI ANI!!!

Fie ca noul an să vă aducă bucurii, împliniri, căldură sufletească, iubire şi multă sănătate!!
>:D<