Întâlnire cu Soarele meu..

Sunt ca o stea de pe cerul Pământului... Strălucesc datorită faptului că TU- Soarele meu îţi întinzi braţele până la mine şi mă cuprinzi printre ani-lumină, în fiecare minut al existenţei mele... Mă încălzeşti, privindu-mă şi astfel pot străluci...Ştiu! Pe lângă mine, pe cerul Pământului, mai sunt şi alte stele care strălucesc datorită existenţei tale! Dar, acea gravitaţie încă neexplicabilă, m-a atras către tine şi m-a lăsat la distanţa perfectă, încât nu apuc să mă sufoc, dar nici să-ndur frigul Universului. Cândva, trăiam lângă cele mai reci corpuri din Univers, rolul meu- măturător de praf stelar... Am început să visez; dacă oamenii atunci când se roagă privesc către cer, eu visam, privind inconştient către tine Soare... Şi am strâns mult praf stelar... De la tot felul de stele, unele au fost imature, altele fără umbră... Şi am continuat să mătur, întâlnind planete, care aveau prea multe anotimpuri pentru a rămâne pe cerul lor! Continuând să privesc către visul meu, asteroizi prea grăbiţi pentru ego-ul meu, mă lovesc în plin, mă rup în bucăţi, mă devor...iar undeva în spate, imi zâmbeşte o Planetă Pitică.. "- E prea mică!" Şi-mi refac mătura! Mă uit către vis! Mă lupt cu o forţă direct proporţională cu squar-ul (r)ăutăţii lor, "lor" cei pe care i-am măturat în trecutul meu. Am ajuns pe cerul Pământului...Privesc către mici steluţe, care şi ele ridică capul către mine cerând ajutor, rugându-se pentru a lor strălucire..Sunt, cum eram şi eu...În prezentul lor! Mă oglindesc în speranţele lor şi văd cum apar ca un ciob de sticlă zburat de la locul său, purtat prin Univers, adunând noroi de stele şi transformându-mă într-o reţea de gropi şi griji, chinuite, de ochii lor. Sunt atât de mare acum, dar ei, nu ştiu că cel mai important e ciobul, care a strâns în ani-lumină, prea mult întuneric...Şi de aceea apar doar noaptea. Mă învârt în jurul lor, uitând şi de visul meu, adorm în ruga lor şi mă trezesc cu zâmbetul tău! Eşti TU- Soarele meu!
 Şi totusi dacă sunt doar o stea...căzătoare?