O identitate falsă...

Într-o lume în care puterea este reprezentată prin intermediul averilor, maşinilor, telefoanelor şi a hainelor, necesitatea de a purta o "mască" este esenţială pentru a ascunde părţile caracterului nostru defect sau infect. Avem nevoie de o "mască" care să ne pună într-o poziţie favorabilă faţă de ceilalţi, o poziţie în care să putem avea prietenii pe care credem că-i vrem aproape, "mascaţi" şi ei la rândul lor; avem nevoie să ne ascundem sentimentele, să ne ascundem părţi ale caracterului, care ne-ar putea îndepărta de prietenii noştri (îi vrem aproape..), iar atunci când dăm "masca" jos, putem arăta sau primi adevăruri dureroase, de neimaginat.. Trebuie să pari dur în lumea "mascaţilor", să-ţi lipeşti un zâmbet fals pe buze, să te faci că priveşti doar ceea ce acceptă lumea din jurul tău, să vorbeşti din experienţa altora ( pentru că a ta, te va da de gol..), să accepţi minciunile spuse de ceilalţi şi să încurajezi chiar acest fapt..Trebuie să înduri toate lucrurile care ţi se fac pe la spate, să le înghiţi, să le digeri şi..să mergi mai departe!
Purtăm această "mască" oriunde mergem şi în faţa tuturor afişăm minciuni şi o identitate falsă, de cele mai multe ori ne privim în oglindă şi ne minţim chiar şi pe noi, fără nici un resentiment, ne privim ca fiind personajul principal dintr-un film pentru oameni maturi, în care copiii sunt singurii care acceptă adevărul, până dau şi ei de gustul "falselor identităţi"..
Nu vreau să mint (măcar aici să recunosc), într-adevăr, port o "mască"..da ce fel de "mască"..nici nu puteam să cred vreodată că voi ajunge în acest stadiu de a ascunde diferite lucruri pentru că "majoritatea" sunt limitaţi şi au spirit de turmă, o turmă zombie! Şi aleg să mă ascund şi mă ascund faţă de părinţi, faţă de "prieteni", faţă de colegi, faţă de mine (uneori), dar totuşi nu pot nega şi faptul că mai am momente în care am nevoie de a respira cum trebuie şi îmi dau masca jos, doar în faţa puţinelor persoane, care le-am testat cu mult înainte, am dat şi greş în alegerea prietenilor, dar am învăţat şi mă bucur că am vazut la baza căror persoane stă neîncrederea şi m-am retras încet.
Purtăm aceste măşti, pentru a evita rănirea ego-ului, le purtăm pentru ca să trăim într-o lume "fericită" şi "perfectă", le purtăm încercând să ascundem cât mai bine, dar într-un fel sau altul ne dăm de gol...şi tind să cred că cei care mă văd fără "mască", sunt persoane de la care în loc de judecată voi primi un sfat!

Nevoia de singurătate...!?

Atunci când o persoană spune că suferă de/din singurătate, de fapt suferă de ceva ce singur şi-a imaginat, singur şi-a creat, pentru că singurătatea -practic- nu există! Cel care suferă de fapt şi de drept e ego-ul, care încet încet e eliminat de această singuratate şi el luptă pentru a exista, pentru a-şi îndeplini misiunea şi atunci când ataşamentele nu-i sunt aproape el suferă şi dorinţa lui cea mai mare e de a avea cel puţin un ataşament aproape de el, pentru a se întreţine.
În singurătate, se duce o luptă incredibil de mare cu acest egou, cu dorinţele lui, cu nevoile lui şi totuşi cu toate astea, uneori simţim nevoia de a fi singuri, de a ne retrage privirea şi către partea cea mai draguţă a fiinţei noastre, sufletul.
Simţim nevoia de a ne retrage simţurile către interior, de a fi "egoişti" cum fizic vorbind, nu e decât o nevoie particulară care ne duce către o cale mai înaltă..dar depinde şi de karmă şi de individ, sunt mai multe aspecte care intervin, se poate interpreta în diferite moduri această nevoie importantă, împotriva luptei cu ego-ul, de la care ajungem în diferite conflicte şi diferite legături karmice care ulterior într-un mod inconstient ne creează o stare "negativă". În decursul diferitelor vieţi prin care trecem, suferim şi nu ne dăm seama ce s-a întâmplat; uneori simt când am o legătură karmică cu cineva, ştiu că trebuie să se întâmple un ceva cu acea persoană şi ajung într-un punct în care situaţia se răstoarnă şi din "pozitiv" se transformă un aşa zis "negativ" pentru ego-ul meu şi nu conştientizez că acel ceva trebuie să-l învăţ..şi aşa mă lovesc de diferite persoane care îmi creează aceeaşi negativitate asupra ego-ului şi nu o să mă învăţ minte decât atunci când o să am şi un control mai mare asupra corpurilor mele ( atât fizic cât şi cele subtile) şi totuşi... e atât de simplă ultima clipă în faţa căreia ne vom anihila ego-ul, dar aşa e natura noastră umană, de a complica tot ce e simplu, iar învăţând din ataşamentele noastre asupra a tot ce înseamnă iluzie, învăţăm muult..
Am început să întuiesc multe lucruri care se întâmplă în jurul meu..dar având în vedere că totul e nimic şi nu înseamnă nimic, absolut nimic, încep să mă detaşez de toate părerile individului inchis la minte şi aşa cum ar zice unii, încep să capăt o "durere în coate" (de neimaginat), aş fi numit-o nesimţire, e bine să fii nesimţit, să nu-ţi pese, să nu te legi sentimental de nimeni, să fii "narcisist" şi să-ţi pese doar de tine..să fii singur, atunci când toată lumea se adună..!
Prefer să fiu în singurătate atunci când lumea se adună, prefer să aleg să mă gândesc mult mai mult la mine..şi să fiu fericită, oricum totul e nimic..şi nimicul e o iluzie!!

LA MULTI ANI!!!

Fie ca noul an să vă aducă bucurii, împliniri, căldură sufletească, iubire şi multă sănătate!!
>:D<