Privindu-mă din
colţul sufleţelului tău, mă prind fiorii..mă scutură de gândurile ce-mi ocupă
mintea murdară; m-ai prins într-o pânză ca de paianjen..mi-e frică să-ţi
întâlnesc privirea pe coridor, dacă mă devori? Dacă rămân veşnic în capcana
privirii tale? Dacă e doar un alt motiv pentru care...Dacă mă vei opri din al
meu vis, urât/ frumos..!? Dacă ..şi poate că, mă opresc pentru un moment, lângă
inima ta..!..!..! Sunetul ce se abate din ea, mi-e ca un descântec lin, ce-mi
ia , ca un miracol, orice gest necuvenit, orice bătaie greşită a ceasului meu
biologic, orice nelămurire, orice..coşmar ce nu vrea să mă ierte.
Fiorii mă
cuprind, mă prind..în imagini, numite erori, în mintea lor! Las capul în spre
covor..mi-e ruşine să-ţi recunosc al meu fior; mi-e ruşine şi poate..mi-e greu!
Privesc şi prin ochii lor! Ochi ce strabat milioane de păreri.. păreri,
gânduri, sentimente, bun simţ, nepăsare, prostie, tăcere...
Unicul fior rămas, mă
relaxează..se desprinde uşor de trupul meu, mă lasă cu capul plecat,
privirea-mi fuge pe pereti, pe uşile camerelor (fără sonor).. te pierd în
decor! Încerc, să sper.. că te voi vedea, undeva în viitor..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu