Dupa un simplu search pe google am gasit definitia fenomenului de umbra din punct de vedere optic:
Umbra este o zonă în care lumina directă, generată de o sursă de lumină, nu poate ajunge datorită împiedicării trasmiterii acesteia prin existenţa unui obiect opac între sursa de lumină şi zona umbrei. Umbra este o proiecţie bi-dimensională a obiectului opac interpus, reproducând cu o oarecare precizie silueta corpului tri-dimensional. Precizia siluetei se datorată mai multor factori, dar în primul rând unghiului sub care se găseşte suprafaţa pe care umbra este proiectată faţă de bisectoarea conului unghiului solid al difuzării luminii.
Karlfried Graf Durckheim vorbeste intr-o carte de-a sa :"Le Centre de l'Etre",despre umbra,intr-un alt sens fata de cel mentionat mai sus.
>>>Umbra reprezintă ansamblul forţelor, a puterilor care blochează calea. În umbră se găseşte tot ceea ce este între sine şi adevăratul sine însuşi. Orice idealism care încearcă să surmonteze aceste obstacole fără a trece prin duce la ceva fals. Omul care neagă umbra se identifică cu o imagine pe care ar vrea s-o realizeze sau care pretinde a fi. Dar în realitate este vorba fără îndoială acolo de o dorinţă foarte pioasă însă foarte departe de o realizare.[...]
Atunci când începem să recunoaştem umbra există acest pericol de a vedea prea repede ceea ce este rău, când de fapt aceasta face parte din totul care suntem. A vedea umbra înseamnă a vedea ansamblul impulsurilor şi al reacţiilor naturale la care am renunţat în contul unei imagini pe care am vrea s-o realizăm şi prin care am vrea să strălucim în ochii altora. Şi astfel, zi de zi se formează umbra, adică lupul care se ascunde în fiecare bărbat în spatele aparenţei de miel blând şi gentil şi vrăjitoarea sau sora neagră din fiecare femeie.
Care este interesul unei asemenea confruntări cu umbra? Este vorba de a regăsi, în ansamblul energiilor refulate, aceste potenţialităţi care nu devin negre decât pentru că sunt refuzate. În ele însele aceste forţe sunt clare, luminoase.
Pentru a integra umbra, trebuie să recunoaştem umbra. Suntem plini de agresivitate! Dar, pentru că avem ceva mai bun de făcut decât să ne certăm, pentru că suntem bine crescuţi, păstrăm armonia! „Ce vor spune oamenii dacă ne certăm? Şi apoi îmi iubesc soţul şi trebuie să mă supun dorinţelor şi deciziilor lui!”<<<
Imaginea lucrurilor trecătoare, ireale şi schimbătoare...umbra care nu se produce şi nici nu se orientează, nu are existenţă şi nici lege proprie este simbolul oricărei acţiuni care nu-şi găseşte izvorul legitim decât în spontaneitate. Totuşi, acţiunea magică asupra umbrei trupului omenesc sau teatrul de umbre indonezian ar deschide perspective diferite, umbra apărând în aceste cazuri, încărcată de întreaga esenţă subtilă a fiinţelor.
Umbra este socotită de multe popoare – printre care se numară şi românii – drept o a doua natură a fiinţelor şi a lucrurilor. Astfel acest lucru determină strânsa legatură între umbra privită ca dublu al fiinţei demonstrând dubla polaritate simbolică, benefică şi malefică. În general, religiile tradiţionale concep sufletul ca pe un dublu al celui aflat în viaţă care se poate despărţi de trup la moartea acestuia, în timpul visului sau printr-o operaţie magică, şi să se reîncarneze în acelaşi trup sau în altul. Reprezentarea pe care şi-o face astfel omul despre el însuşi este dedublată.
Fiind o a doua natură a fiinţelor, umbra este legată de moarte. În împărăţia morţilor, nu te hrăneşti decât cu umbra lucrurilor, duci o viaţă de umbră, tu însuţi nefiind decât o umbră. Astfel la indieni există credinţa că atunci când bate ceasul morţii, umbra şi sufletul, distincte între ele, se despart amandouă de cadavru. În timp ce sufletul se duce în împărăţia cerului, umbra rămâne în apropierea mormântului. Ea este aceea care menţine relaţiile cu cei vii şi deci ei îi sunt destinate ofrandele depuse pe morminte. Sufletul se poate întoarce şi unindu-se cu umbra, constituie o nouă fiinţă: oamenii astfel născuţi a doua oară visează uneori despre viaţa lor anterioară. În America de Sud exista chiar o unitate lingvistică, acelaşi cuvânt desemnând umbra, sufletul şi imaginea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu