joi, 24 decembrie 2009

MISTERUL EVOLUTIEI

Ca o lege firească a omenirii învingătorii de azi sunt învinşii de mâine!ştiinţa evoluează,mintea omului....planeta de asemenea,evoluează!!totul e in continuă schimbare!?şi totuşi Dumnezeu rămâne Unul şi acelaşi..în toate religiile şi culturile.Fie că vorbim de islaism,iudaism,creştinism sau pur şi simplu o energie extraordinară pe care unii nici măcar nu şi-o pot imagina..

Şi totuşi această evoluţie trebuie să ajungă până undeva!!trebuie să existe un final!oare care e acesta?

Vorbind de
-->Evoluţia fizică,materială, a unui om într-o viaţă(care se face în etape) în care se naşte,învaţă să vorbească,să înţeleagă anumite lucruri cât şi să comunice cu alte fiinţe asemanatoare sau nu lui,să distingă binele de rău?,să înţeleagă cât mai multe lucruri,învaţă din certuri,din bătăi,din ură şi din iubire condiţionată ca apoi să-i ajute şi pe cei care vin din urmă ca să înţeleagă mai bine decât el;ajunge chiar să se lupte cu el însuşi şi în final să-şi ia adio de la ceea ce a fost fizic,material(pământesc şi de îndeplinit la acest nivel) şi să treacă mai departe..spre o altă evoluţie,superioară!

-->Evolutia spirituală,care se face şi ea în etape bineînţeles(cea care se desfăşoară în paralel cu materialul..ce-a de după “moarte” fiind o altfel de evoluţie,într-un alt plan),că doar(cum zicea un om întelept..)n-o să-i dai unui copil de 2 luni să mănânce 2 fripane, sooo mămăliga şi mujdei pe deasupra şi în final să beie vreo 5 căni de vin..nu!pe bucaţele..aşa şi cu ştiinţa şi cu hrana spirituală şi cu cunoştiinţele şi cu toate(ca să ajungi să mănânci friptură,trebuie mai întai să fii în stare să ţi-o cumperi singur şi să ştii să o mesteci singur)!!şi zic asta pentru că mulţi vor să le stie pe toate,ei vor să ştie pentru că,cred ei că vor avea ce face cu cele ştiute[de fapt ţi se dă,dar ca să-ţi bagi în gentuţă ai nevoie de răbdare şi să te ţii de calea ***ta şi atunci când vei fi pregătit din toate punctele de vedere,ţi se va da!!]ehh..aici e buba!!fiecare evoluează cum poate şi cu ce îi este mai uşor şi mai la îndemână!Se întamplă ca mulţi să “renunţe” la credinţa lor cu care au fost înzestraţi şi să-şi adopte alta şi asta nu pentru că i-a “spălat” nu ştiu care creieru` sau că vrea să fie amator de experienţe noi şi cool,ci poate pentru că pentru el acea credinţă îi este mai accesibilă şi o poate înţelege mai bine.(de ce să ocoleşti când poţi să mergi pe de-a dreptu`!?)

***Am specificat mai sus faptul că trebuie să te ţii de calea ta;am vrut să mă refer la faptul că fiecare evoluează pe cont propriu şi nu ar trebui să te intereseze nici de X,nici de Y;fiecare îşi luminează drumul spre ceea ce-şi doreşte el(acum ..zic din experientă..dacă te interesează de XY ,ai să cazi şi ai să te îndepărtezi de drumul tău care e Z..şi ai să ajungi pe uliţe necunoscute ţie şi neîndrumat de nimeni,care pot avea căi de întoarcere sau nu.)


Apropo de evoluţie spirituală,cale,drum etc..până să afli care e drumul tău,mai întâi e starea de negare(o stare normală pentru orice început...dacă mintea ar fi ceva mai deschisă,n-ar mai exista starea asta),apoi parcă- parcă începi să te interesezi ce e în stânga şi în dreapta,te informezi şi Cineva trimis de Undeva te îndeamnă să mergi spre calea care va fi potrivită pentru tine...înca nu s-a terminat!:D de aici începe treaba şi de aici încolo nu trebuie să te abaţi de la cale,de aici încolo trebuie să crezi mai mult ca oricând de ceea ce-ţi spune învăţătura pe care ai ales-o!de aici încolo e lupta mea cu egoul meu,spre ALTCEVA...


...pentru cei care sunt in domeniu,probabil postarea e plictisitoare(lucruri care se stiu,se stie chiar mai mult decat atat),dar pentru cei care nu sunt la curent,poate macar se straduie sa se gandeasca si sa mediteze 2-3 minute la evolutia lor.


Iubire,pace in ganduri si lumina!
>:D<

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu